MediereAlba
Esti in conflict? Solutia ta este MEDIEREA!
Prima Pagina      Despre Mediere

Ce este medierea?

Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părtile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele si să le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.

(Articolul 1 alin.1 si 2 din Legea nr. 192/2006)

Cand se poate recurge la mediere?

Dacă legea nu prevede altfel, părtile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declansarea unui proces în fata instantelor competente, convenind să solutioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum si în alte materii, în conditiile prevăzute de prezenta lege.

Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-si solutiona disputele prin mediere atât în afara, cât si în cadrul procedurilor obligatorii de solutionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.

(Articolul 2 alin.1 si 3din Legea nr. 192/2006)

Cine sunt mediatorii?

Poate fi mediator persoana care îndeplineste următoarele conditii:

a) are capacitate deplină de exercitiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncă de cel putin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităti;
e) se bucură de o bună reputatie si nu a fost condamnată definitiv pentru săvârsirea unei infractiuni intentionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în conditiile legii, cu exceptia absolventilor de programe postuniversitare de nivel master în domeniu, acreditate conform legii si avizate de Consiliul de mediere;
g) a fost autorizată ca mediator, în conditiile prezentei legi.

(Articolul 7 din Legea nr. 192/2006)

Unde gasim un mediator?

Mediatorii autorizati sunt înscrisi în Tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de mediere si publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Consiliul de mediere are obligatia să actualizeze periodic si cel putin o dată pe an Tabloul mediatorilor si să îl pună la dispozitie celor interesati la sediul său, al instantelor judecătoresti, al autoritătilor administratiei publice locale, precum si la sediul Ministerului Justitiei si pe pagina de Internet a acestuia.

(Articolul 12 alin. 1 si 3 din Legea nr. 192/2006)

Unde are loc medierea?

Părtile aflate în conflict se prezintă împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre părti, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părti invitatia scrisă, în vederea acceptării medierii si încheierii contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitatia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului.

(Articolul 43 alin. 1 din Legea nr. 192/2006)

Cine plateste onorariul mediatorului?

Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părti în mod egal.

(Articolul 45, partea finala din Legea nr. 192/2006)

Cum se desfasoara medierea?

Medierea se bazează pe cooperarea părtilor si utilizarea, de către mediator, a unor metode si tehnici specifice, bazate pe comunicare si negociere. Metodele si tehnicile utilizate de către mediator trebuie să servească exclusiv intereselor legitime si obiectivelor urmărite de părtile aflate în conflict. Mediatorul nu poate impune părtilor o solutie cu privire la conflictul supus medierii.

Părtile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în conditiile stabilite de comun acord. În cursul medierii părtile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispozitie, în conditiile legii.

Sustinerile făcute pe parcursul medierii de către părtile aflate în conflict, de persoanele prevăzute la art. 52 si la art. 55 alin. (1), precum si de către mediator au caracter confidential fată de terti si nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului în care părtile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atentia persoanelor care participă la mediere în conditiile art. 52 asupra obligatiei de păstrare a confidentialitătii si le va putea solicita semnarea unui acord de confidentialitate.

Dacă, pe parcursul medierii, apare o situatie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau impartialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunostinta părtilor, care vor decide asupra mentinerii sau denuntării contractului de mediere. Mediatorul are dreptul să se abtină si să închidă procedura de mediere, procedând potrivit dispozitiilor art. 56, care se aplică în mod corespunzător. În această situatie mediatorul este obligat să restituie onorariul proportional cu etapele de mediere neparcurse sau, după caz, să asigure continuarea procedurii de mediere, în conditiile stabilite prin contractul de mediere.

În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părtilor, poate să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. Atunci când solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul va evidentia doar problemele controversate, fără a dezvălui identitatea părtilor.

Procedura de mediere se închide, după caz:

prin încheierea unei întelegeri între părti în urma solutionării conflictului;
prin constatarea de către mediator a esuării medierii;
prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părti.

În cazul în care părtile au încheiat numai o întelegere partială, precum si în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) si c), orice parte se poate adresa instantei judecătoresti sau arbitrale competente.

La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevăzute la art. 56 alin. (1), mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părti, personal sau prin reprezentant, si de mediator. Părtile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.

Când părtile aflate în conflict au ajuns la o întelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. Întelegerea părtilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice, dispozitiile art. 2 fiind aplicabile. Întelegerea părtilor poate fi afectată, în conditiile legii, de termene si conditii.

Întelegerea părtilor poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviintării instantei de judecată, în conditiile prevăzute la art. 63.

(Articolele 50-59 din Legea nr. 192/2006)

Se poate renunta la mediere?

În orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părtile aflate în conflict are dreptul de a denunta contractul de mediere, încunostintând, în scris, cealaltă parte si mediatorul. Mediatorul ia act de denuntarea unilaterală a contractului de mediere si, în cel mult 48 de ore de la data primirii încunostintării, întocmeste un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere. Dacă una dintre părtile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunta contractul de mediere în conditiile alin. (1), mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intentia reală a părtii respective si, după caz, va continua sau va închide procedura de mediere.

(Articolul 60 din Legea nr. 192/2006)

Ce avantaje are medierea ?

Pentru desfăsurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instantele judecătoresti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părtilor, în conditiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăsurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru.

În cazul în care conflictul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea părtilor, o hotărâre, potrivit dispozitiilor art. 271 din Codul de procedură civilă. Odată cu pronuntarea hotărârii, instanta va dispune, la cererea părtii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia.

(Articolele 62 si 63 din Legea nr. 192/2006)

Care este cea mai eficienta modalitate de solutionare a conflictelor?

Se poate recurge la mediere, in faza de judecata sau inaintea acesteia. De ce sa decida un judecator cum sa se solutioneze un conflict dintre tine si o alta persoana cand cel care solutioneaza litigiul poti fi chiar tu? Cunoaste altcineva problemele tale mai bine decat tine? Cine poate gasi o solutie mai buna pentru tine, o instanta de judecata sau sta chiar in puterea ta sa o gasesti? Medierea iti da posibilitatea de a rezolva chiar tu impreuna cu partea cu care te afli in conflict, toate neintelegerile existente si de a preintampina aparitia altora. Mediatorul, persoana specializata in solutionarea conflictelor, este cel care prin neutralitate, impartialitate si confidentialitate te ajuta sa reusesti. Acceptand medierea solutionezi un conflict in cel mai scurt timp, reduci stresul inerent unor procese si nu in ultimul rand economisesti bani (taxe de timbru, onorarii de avocat si expert, etc).

Mediatorul nu poate sa iti impuna o solutie, cheia solutionarii conflictului e chiar la tine!